Oamenii sunt mai
mereu inclinati sa creada raul despre ceilalti. Ca mecanism psihologic, aceasta
tendinta reprezinta probabil o modalitate de valorizare a propriei persoane. Cu
cat accentuam aspectele negative ale celor de langa noi, cu atat se estompeaza propriile
greseli sau lipsuri. Iar daca intamplarea face sa nici nu detinem suficiente
informatii despre cei pe care cu atata usurinta ii judecam, exista toate
sansele sa ii etichetam automat drept personaje negative.
Tatal meu a
respectat intotdeauna cu sfintenie conceptul de “dreptate”. Mai mult, si-a
facut de timpuriu un crez din a lupta cu toata puterea pentru o lume bazata pe
acest concept. Dincolo de relatia armonioasa tata-fiica, privind in urma la
anii pe care el i-a petrecut construind intr-un domeniu in care a crezut din
tot sufletul – acela al apararii drepturilor omului – gasesc un om care
structural este inclinat sa ii ajute pe cei din jurul sau, sa lase o amprenta
pozitiva prin ceea ce intreprinde.
Parintii nu ni-i
alegem si vine un moment in evolutia noastra cand, detasandu-ne putin de
relatia pe care o avem cu cei care ne-au dat viata, le putem analiza obiectiv
realizarile si esecurile. Tatal meu a facut desigur greseli. Nu discut aici
despre dosarul in urma caruia a fost aberant si nejustificat condamnat la
ispasirea unei pedepse de sapte ani de inchisoare cu executare. In paranteza
fie spus, exista criminali care beneficiaza de o mai mare clementa. Spuneam
deci, ca orice om, tatal meu a facut cu
siguranta greseli. Dar a facut si extrem de multe lucruri bune, multe dintre
acestea pentru oameni care, din pacate, i-au intors spatele atunci cand nu au
mai putut avea nici un beneficiu datorita lui. Probabil ca asta e viata si asa
este lumea, desi aici sper sa ma insel. Ceea ce admir insa nespus la omul caruia
ii spun “tata”, este faptul ca in ciuda imenselor lovituri si dezamagiri
suferite, si-a pastrat principiile, valorile, demnitatea si, in mod incredibil,
dorinta de a aduce bucurie si de a face bine celor din jurul sau.
Din pacate,
vestile si informatiile negative circula mult mai repede decat celelalte, iar
realizarile tatalui meu s-au pierdut, se pare - din punctul de vedere al
opiniei publice - in negura timpului, sau, mai grav, nu au existat vreodata.
Este desigur mai usor sa desfiintezi un om sau o constructie decat sa incerci
sa afli adevarul.
Cred ca libertatatea
de opinie este un drept de pret si, in spiritul acesteia, atunci cand judecam
un om, trebuie sa o facem, pe cat posibil, in cunostinta de cauza. De aceea,
astazi, as vrea sa lansez o invitatie catre toti cei care il cunosc sau au
lucrat cu tatal meu, sa-si aminteasca cine este cu adevarat Marius Petcu si sa incerce
sa analizeze obiectiv daca imaginea promovata continuu de unele mass-media este
justificata. Este un demers de bun-simt, care ar trebui intreprins in orice alta
situatie si despre oricine altcineva am discuta.
In rest, fie
ca dreptatea sa isi spuna cuvantul.
Ana-Maria Petcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu